Agentia de evaluare financiara Fitch a coborât cu trei trepte ratingul Greciei pentru datoriile pe termen lung în valuta si moneda locala, de la „B+“ la „CCC“, cel mai mic nivel acordat vreunei tari de pe glob, apreciind ca falimentul acestui stat reprezinta o „posibilitate reala“, potrivit Bloomberg.
Retrogradarea operata de Fitch reflecta absenta unui nou program, finantat în întregime si credibil al Fondului Monetar International si al Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al agentiei, precum si amplificarea incertitudinilor privind rolul creditorilor privati în orice viitoare finantare, ca si degradarea perspectivei macroeconomice a Greciei.
Grecia s-a împrumutat în 2010 de la FMI si Uniunea Europeana cu 110 miliarde de euro pentru a evita intrarea în faliment. Curentul