Într-una dintre icoanele de la Vovidenia, Maica Domnului e pictata în chip neobisnuit: sta în picioare si e înfasurata toata într-o haina rosie. Nu i se vad nici mâinile, nici picioarele, iar Pruncul Iisus e asezat pe umarul ei stâng. Maica Taisia îmi dezleaga rostul: “Noi, lipovenii, avem câte o icoana anume pentru trebuintele importante din viata. Icoana asta este pentru cei aflati în neputinta, fie ca sunt bolnavi la pat, fie ca sunt infirmi. Aceia de se vor ruga la aceasta înfatisare a Fecioarei vor primi grabnic ajutor. Si mai are un înteles icoana aceasta. Sunt momente în viata în care lucrul mâinilor nu te ajuta. Si nici picioarele, oriunde te-ar duce, nu te vor apropia de ceea ce ai nevoie. În astfel de situatii, vii si te rogi la acest chip al Maicii Domnului si, în ciuda neputintelor, ceea ce oamenii nu pot, Dumnezeu poate.” Asa cum aveam sa aflu de la stareta Taisia, Maica Domnului are sute de înfatisari, pentru tot atâtea trebuinte ale credinciosilor.
Dupa parerea ei, sa te rogi la icoana potrivita îti aduce ajutorul mai repede. “Pentru iesire din boala e bine sa te rogi la icoana Maicii Domnului în care tine pruncul pe scutec; ca sa ai copii, la cea în care Ioachim si Ana se bucura de nasterea Fecioarei; ca sa scapi de rele si sa primesti o veste buna de la Dumnezeu, exista Fecioara aceasta, înconjurata de raze si mergând pe nor…” Si tot asa, exista si icoanele Fecioarei pentru nasteri, pentru moarte, pentru casa noua si familie trainica sau pentru momentele în care ai nevoie de întelepciune. Peste doua sute de înfatisari, pentru tot atâtea momente de cumpana din viata omului, o traditie verificata în timp de minunile de la Vovidenia. Pentru unele icoane, Maica stie întelesul, pentru altele, el s-a pierdut în timp. Si icoanele sfintilor sunt facatoare de minuni. La Sfânta Sofia te rogi pentru întelepciune, la Sfântul Paisie, când cineva moare fara credinta, Sfântul Vlasie e protector al gravidelor si al pasarilor cerului, sau la Sfântul Onufrie, pe care îl credeau nebun, pentru ca traia în sihastrie, dezbracat si iarna, si vara, si care îi ajuta chiar pe monahi. formula as