Cu fata lui emaciata de postitor athonit, parintele Alexie surâdea rar si modest. În zilele mai varatece si cu soare, nu se mai satura sa priveasca bisericuta Ciobanului Bucur, considerând cu nedreapta asprime ca ar fi putut face mai mult, ca în urma lui nu o sa ramâna mare lucru, în timp ce Ileana, fiica lui cea mica, suferea cumplit vazând copiii de pe strada cum aruncau cu pietre sau se tineau dupa parintele si strigau în urma lui, în bataie de joc, cuvinte murdare si lipsite de respect. Peste niste ani, Ileana Toma va scrie o minunata carte biografica despre parintele, convinsa ca tatal ei, Alexie Bârca, a fost si va ramâne un sfânt…
Un sfânt al modestiei si al oamenilor modesti, al necajitilor care veneau la Bucur sa aprinda o lumânare nu pentru solirea sufletului sau alte iluminari filocalice, ci pentru o boala, o cearta în familie, o reusita la serviciu. Nedespartit nicio clipa de acesti oameni simpli si lipsiti de ajutor, parintele Alexie se zidea zilnic în spovedanii fara numar, în pomeniri si rugaciuni de dezlegare. Toata floarea cea vestita a Bucurestiului navalea în turla de la intrarea în Mânastirea Antim, acolo unde Sandu Tudor, Vasile Voiculescu si Ioan Kulîghin gândeau o imensa agora teologica pentru elita artistica si intelectuala a României, lasându-l pe parintele singur, pe dealul bisericii Bucur, sa citeasca în toiul noptii acatistele celor multi, iar la 4 dimineata sa înceapa Sfânta Evanghelie pentru credinciosii obligati de partid sa mearga la serviciu, în zi de duminica.
Fiecare întelegea sa treaca în felul sau prin vremurile grele si înnegurate ale bolsevismului. În timp ce teologii de la Antim tineau conferinte publice si cautau sa mentina trairea mistica a Rugului Aprins, adunând la un loc crema intelectualitatii interbelice, parintele Alexie repara, din saracia lui, acoperisul bisericii, cobora în strada si intra la oamenii singuri si bolnavi, înfiinta azile de batrâni si se îngrijea de copiii strazii.
E greu de spus cine a avut dreptate. Un lucru e sigur: ca fara oameni ca parintele Alexie, care lasa la o parte mândria si umbla fara sfiala prin tomberoane, pentru a strânge cartile religioase si icoanele pe sticla aruncate de oamenii slabi si speriati, România ar fi fost astazi un pustiu spiritual, un loc geografic anonim si lipsit de istorie, de adevar, de întâmplari intense si fondatoare. formula as