Teologia Bisericii considera aceasta lupta a omului cu semenul o consecinta directa a pacatului sau a starii decazute a naturii umane. Frica de celalalt este mostenita prin nastere. Este o patologie care are radacinile înfipte adânc în existenta omului. Este rezultatul respingerii Celuilalt prin excelenta, adica a Creatorului nostru. Respingerea lui Dumnezeu a adus inevitabil frica de Dumnezeu si de orice vine de la el. Inertia pacatului îl împinge pe om departe de Dumnezeu si de semenul sau care vine de la Dumnezeu.
În fiecare moment, omul, în situatiile cele mai banale sau atunci când se afla în momente cruciale ale vietii sale, refuza din start pe Dumnezeu si darul Sau. Ioannis Zizioulas spune ca prima “afirmare de sine” a omului s-a realizat prin respingerea Celuilalt, si nu prin acceptarea Acestuia, si este, prin urmare, firesc si inevitabil ca Celalalt, fie ca este vorba de Dumnezeu sau de semenul nostru, sa devina inamic si amenintare. Mergând mai departe pe aceasta linie, teologul grec considera ca frica de semenii nostri se manifesta în respingerea oricarei forme de alteritate, de manifestare personala si diversa, adica a darurilor personale sadite în fiecare om. lumina