Muzeul Tehnic din Bucuresti adaposteste minuni care vorbesc despre inventatorii români si geniul lor.
George Constantinescu (1881-1965) a descoperit, în 1918, un nou fenomen revolutionar – sonicitatea. Aceasta este stiinta transmiterii energiei mecanice prin vibratii. Teoria a fost expusa într-o brosura publicata la Londra, sub denumirea „Theory of Sonics“.
Pe baza ei, atât P. Oteteleseanu, cât si Ion St. Basgan vor realiza ulterior inventii care au bagat în buzunarul industriasilor americani multe mii de miliarde de dolari. Sonicitatea a dus, de asemenea, la aparitia a numeroase inventii cunoscute – pompele de injectie si injectoarele pentru motoarele diesel, motoarele sonice rotative, perforatoarele sonice, ciocanele sonice etc.