Ministerul israelian al Apararii a amplasat doua nave de razboi in Marea Rosie, la granita cu Egiptul, in urma unor informatii secrete care indica posibilitatea unei amenintari teroriste, au declarat surse militare, pentru agentia de presa AP, preluata de cotidianul online Ynetnews.com.
Navele au fost trimise dupa obtinerea unor informatii potrivit carora militantii islamisti pregatesc un alt atac asupra sudului Israelului, de pe teritoriul egiptean.
Luni, seful statului major al IDF, locotenent-generalul Benny Gantz, a ordonat instituirea starii de alerta in intreg sectorul sudic, in special in zona de granita cu Egiptul, in urma unor informatii privind o posibila actiune a grupului radical Jihadul islamist, activ in Fasia Gaza.