Proiectul celui mai puternic laser din lume, European Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) care va fi construit la Magurele, a fost depus la Comisia Europeana. “In aprilie se estimeaza inceperea implementarii proiectului in Romania”, au declarat pentru HotNews.ro surse autorizate. Proiectul laserului si al centrului de cercetare paneuropeana din Romania intra astfel in ultima etapa, avand acum nevoie doar de semnatura finala a comisarului european pentru dezvoltare regionala, Johannes Hahn, pentru a fi inceputa construirea laserului.
Proiectul ELI-NP are ca obiect dezvoltarea celui mai puternic laser din lume si crearea unui centru de cercetare paneuropeana in Romania, la Magurele. Acesta va fi primul de asemenea proportii si complexitate din Europa, rezultatele tehnologiei dezvoltate putand avea aplicatii intr-o mare varietate de domenii precum medicina, fizica nucleara, electronica, tehnologia informatiilor, produse farmaceutice, tehnologia reciclarii reziduurilor etc.