În 1921, într-o perioada când Lenin le-a permis intelectualilor anticomunisti sa paraseasca tara, crema culturii rusesti va lua calea exilului. Cu ea va pleca si tânarul pictor Serghei Saharov, care, dupa un periplu prin Italia si Germania, se va stabili la Paris. Capitala Frantei trecea atunci printr-o perioada de mare efervescenta culturala, iar proaspatul emigrant va profita din plin de ea. Se va impune de timpuriu în lumea pictorilor parizieni, expunând la Salon d’Automne si la Salon des Tuileries, rezervate elitei. Are succes, presa îl remarca. Singura, pictura îi alina senzatia de nimicnicie a existentei. Pentru el, penelul era o cale de descoperire a supremei frumuseti, un mod de a strapunge neantul. Prin peisajele sale se va strecura însa discret, fermecatoare si irezistibila, o Fiinta care-l va lecui de deznadejde si de moarte. Definitiv. Iisus, cu mila sa netarmurita, va îmbratisa drama tânarului pictor ars de dorul dupa Absolut.
S-a întâmplat în Sâmbata Mare a Postului Pastelui, atunci când firea toata încremeneste parca în asteptarea Învierii. Subit, naprasnic si lin, ca Pavel pe drumul Damascului, Dumnezeu-Iubire i s-a descoperit lui Serghei. L-a vazut asa cum e – Lumina blânda si iubitoare, infinita, necuprinsa, înlantuind si spatiul, si timpul, covârsind orice deznadejde, umplând cu vârf orice existenta. Mai târziu, Serghei va descrie vederea Luminii Sfintei Treimi ca fiind neobisnuit de subtire, de lina. “Linistita si gingasa, Ea atrage la sine inima si mintea, în asa fel ca uiti de pamânt, fiind rapit în alta lume. Blânda, ea e totusi mai puternica decât toate cele ce ne înconjoara. Se mai întâmpla ca nu simti materialitatea: nici a ta, nici a realitatii înconjuratoare; si pe tine te vezi tot ca o lumina. Angoasa face loc unei paci adânci”. Serghei a trait trei zile si trei nopti în extaz. Dupa aceea, încet, ca bataia unei aripi de fluture, Lumina Sfânta s-a ridicat de pe sufletul sau, în cea de a treia zi a Pastilor.
Mistuit de dorul Ei, a început de atunci o cautare care va tine întreaga viata. Primise cel mai mare dar pe care îl poate primi omul pe pamânt, unul de care sfintii se învrednicesc doar dupa o viata întreaga de truda si rugi.
Dupa aceasta, a jertfit totul. A abandonat pictura si lumea, luând drumul Muntelui Athos, loc în care, de milenii, calugarii se îndulcesc de contemplarea lui Dumnezeu. formula as