In muntii Orthri, din inima Greciei, se afla o icoana facatoare de minuni, numita “Maica Domnului Ocrotitoarea Strainilor”. Fara tagada, singurii “straini” de credinta ortodoxa aflati de opt sute de ani in aceste parti ale lumii, si care au cerut ocrotirea ei, au fost vlahii. La inceputul veacului al XVI-lea, prin mijlocirea domnului roman Neagoe Basarab, la Katoxenia a mai fost adus un odor de la Muntele Athos: doua bucati din Sfantul Brau al Maicii Domnului. Si, ca o noua minune, ele se afla in grija unor calugarite din Romania.
Trimite felicitari cu Maica Domnului
Pana in Grecia, pe Athos, la Vatopedu, si apoi Katoxenia, Braul Maicii Domnului a trecut prin multe incercari. Cea mai sfanta relicva a bisericii rasaritene, Braul tesut de mana Maicii Domnului din par de camila, cu care Preacurata si-a incins pantecul si Pruncul, a fost daruit, cand aceasta s-a ridicat la ceruri, Apostolului Toma, spre mangaiere, fiindca ucenicul Domnului Iisus nu se afla langa Fecioara Maria atunci cand Fiul o chema la El. Asa spune traditia. formula as