Aflata pe o stânca roasa milenii de apele Dunarii la intrarea în tara, Manastirea Mraconia pare a fi fost asezata acolo de paza, la hotar, stând ancorata bine cu temeliile ca niste radacini sub apele învolburate ale fluviului.
Manastirea Mraconia se afla acolo unde Dunarea se îngusteaza între munti, iar curentii sunt nervosi în strâmtoare, devin puternici si clocotitori. De aceea locul a primit nume sugestive: Cazanele Mari si Mici. Frumusetea peisajului se întrece cu cea a bisericii acestui asezamânt monahal, iar noi ne vom grabi sa spunem istoria celei de pe urma: biserica pe care o vedem acum, alaturi de obstea care în prezent numara cinci calugarite.
Istoria acestui asezamânt sta atât de bine ascunsa, încât ai zice ca Mraconia refuza sa aiba începuturi. De ea s-au legat aproape toate vitregiile istoriei, începând cu pustiirea navalitorilor, plata peschesului catre otomani, stapânirile straine si sfârsind cu furia apelor care au înghitit-o la un moment dat. Manastirea exista înca din secolul al XV-lea, dupa marturia renumitului cronicar Nicolae Stoica din Hateg, fost protopop al Mehadiei, care scria într-o cronica din anul 1829: “De frica turcilor si îndeosebi dupa batalia nefericita de la Varna si dupa ocuparea Constantinopolului în 1453, calugarii de la Mraconia s-au refugiat la Orsova”. Lumina