Noi postim aici dupa tipicul Bisericii noastre Ortodoxe, asa dupa cum postesc toate manastirile din tara noastra, fiecare având într-un fel sau altul si unele mici particularitati, dar fara a iesi în afara rânduielii. Îmi aduc aminte ca parintele Serafim Popescu avea un cuvânt în acord cu cele pe care deja le-am amintit mai sus, pe care îl recomanda si monahilor, si mirenilor: „Sa traiesti în lumea asta ca si cum n-ai fi, iar când mori, sa-ti simta toti lipsa. Era un cuvânt foarte frumos, tulburator. Este în acord cu ce spunea parintele Teofil mereu: „Sa cauti sa nu te scoti tu singur în evidenta, sa te pui tu singur în evidenta. Asta este tendinta omului mândru, a omului plin de slava desarta: face lucruri aparent virtuoase, dar sunt izvorâte dintr-o alta stare, din slava desarta.
Nu vrei sa vorbesti, ca sa te arati ca esti om care pastreaza tacerea, virtutea tacerii, având în gând de fapt dorinta de a ti se duce faima de postitor sau de om tacut, de om rugator. Daca faci lucrurile astea cu scopul de a iesi în evidenta, atunci n-ai facut nimic. Toti parintii de la noi, precum si alti monahi învata ca trebuie sa punem accent pe lucrurile duhovnicesti si sa nu iesim cu nimic în evidenta, nici macar prin fapte, performante de asceza, duhovnicesti. lumina