UITANDU-MA IN JUR, UITANDU-MA LA MINE
Au cam trecut cele trei zile de doliu “oficial”.
Unii deja si-au ingropat mortii, altii o vor face zilele urmatoare.
Dar cel mai grav este cu mortii vii.
Multi, foarte urat mirositori, foarte agresivi.
De la cei care au incercat sa profite de moment pentru a face campanie (anti-)religioasa – fie ea atee, ortodoxista sau de alt fel – si pana la cei care au incercat si incearca sa-si faca pe spinarea victimelor campanie electorala, audienta, spalare de imagine etc.
Eu am aflat, direct si indirect, cat de nepriceput si chiar ticalos sunt!
De ce?
Pai pentru ca sunt preot, de exemplu.
Este adevarat ca parohia din Bucuresti in care am slujit 14 ani a sprijinit mai multi bolnavi decat au vazut in viata lor ateistii de serviciu din mass-media. Este adevarat ca noi am ajutat sectii de spital si clinici, ca am ajutat bolnavi si familii de bolnavi, ca am fost implicati in actiuni pentru persoanele cu handicap, in cele pentru oamenii cu sindrom down sau cu autism si in multe altele asemenea.
Este adevarat ca in vreme ce “eroii” gandirii ateiste faceau spume la gura impotriva Bisericii, intre o bere si un whisky, noi mergeam pe camp in arsita sau crivat, ducand mancare, haine, scutece, lapte praf, medicamente si alte ajutoare celor care locuiau intre cartoane si gramezi de vreascuri.
Dar sunt preot, deci sunt de vina pentru ca nu sunt spitale si medici in Romania.
Eu.
Nu politicienii!
Nu cei care spuneau acum cativa ani ca “tinem degeaba 200 de spitale”, si le-au desfiintat!
Nu politicienii care folosesc banii din Sanatate pentru tunuri mizerabile, precum “Cardul de Sanatate”. Care card, evident, nu a salvat vineri nici o viata. Care card este inutil, cata vreme identificarea in sistemul online al D.E.S-ului se poate face cu CNP-ul de pe certificatul de nastere sau buletin. Dar care a costat “o bagatela” de peste 100 de milioane de euro, bani cu care se puteau tine in tara sute de medici de top, cu care se puteau infiinta doua-trei spitale noi etc. Si daca ar fi singurul tun dat de politicieni pe banii de la Sanatate!
Desigur, am fost in prima linie in lupta impotriva acestui tun.
Politicienii de la Ministerul Sanatatii vad si acum rosu cand aud de mine. Pentru ca am demonstrat public faptul ca sistemul Card de Sanatate – Dosar Electronic de Sanatate este ilegal si inutil, pune in primejdie vietile oamenilor si toaca aiurea banii Sanatatii.
Nu conteaza.
Sunt de vina pentru ca sunt preot.
De aia nu merge bine Ministerul Sanatatii!
Si de ce mai sunt nepriceput si ticalos?
Pai, dupa unii ortodoxisti – ca ortodocsi nu-i pot numi – pentru ca nu am folosit “momentul” ca sa fac morala tinerilor, adultilor si batranilor!
Dar, ce pot face, daca mie mi se pare altfel?
Eu cred din tot sufletul ca acel care se teme sa rateze ocazia unei tragedii pentru a face morala victimelor a ratat ocazia sa fie om!
Si cred ca nu se poate numi crestin un om care in mijlocul unei tragedii in loc sa ajute sau macar sa taca face morala si isi promoveaza – cu adanca lipsa de sensibilitate – ideile fixe.
Probabil ca sunt nepriceput sau ticalos, dar imi este scarba de reactiile de tipul “ti-am zis eu” sau “asa iti trebuie” in fata unui om lovit. Fie ca si-a dat cu ciocanul peste degete cand lucra, fie ca i-a cazut o cana din mana. Cu atat mai mult cand a trecut sau trece printr-o nenorocire atat de cumplita.
In prostia si ticalosia mea cred ca trebuie sa-l ajuti, daca poti. Sa-i spui o vorba de mangaiere, daca e momentul. Ori macar sa taci.
Si, ca sa pun capac la ticalosia si nepriceperea mea, marturisesc public, sus si tare, faptul ca nu am izbutit sa vad unde ar fi satanista melodia “The day we die”. Dimpotriva, dincolo de stilul vocal – pe care il inteleg, dar care imi este incomod – cantecul are un subiect perfect ortodox:
nu suntem numere, suntem oameni vii, iar ziua in care ne vom da batuti si vom accepta sa devenim numere, vom accepta sa fim sclavii sistemului, este ziua in care vom muri.
Mi-a placut mesajul acestui cantec! Foarte mult!
Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox.
Iar comentariile pe tema ale unora – privitoare la “premonitia” din aceasta melodie – tin de o boala cumplita a datului cu parerea despre ceea ce nu stim. Barfa, susana, prostie.
Ca si cele despre presupusa “petrecere satanista” de la Colectiv si altele asemenea, toate bazate pe “auzenii”.
Ooo, sigur, nu a fost o vecernie sau o litie acolo la club. A fost o petrecere, da. Si vineri seara, corect. Dar de aici si pana la “sarbatoare satanica” si alte asemenea aberatii este o uriasa distanta.
Pe care multi asa-zisi ortodocsi – oameni care ar trebui sa fuga de barfa ca de dracu – nu s-au sfiit s-o treaca. Autoritar, tupeist, fara pic de empatie, fara dragoste, fara mila.
Lista, din pacate – si la figurat, si la propriu – ar putea continua.
Mortii vii au dominat mass-media si apar la orice postare. Cu comentarii acide, judecand si condamnand in dreapta si in stanga.
Pe cei care s-au dus la concert, pe cei care au tinut concertul, pe patronii clubului, pe preoti etc., etc.
Nu am cum sa merg la Bucuresti acum, din nefericire.
As vrea sa pot fi alaturi de familiile lovite de tragedie. In primul rand alaturi de cele din fosta mea parohie, dar nu numai.
N-am cum sa merg acolo.
Asa ca sunt aici, la Paltin, rugandu-ma pentru victime.
Si incercand sa le ajut, de aici de departe, cum pot.
Prefer sa nu continui acum discutia pe tema.
Mi-am spovedit public ticalosia si nepriceperea.
Ma voi intoarce la munca in atelierul de tamplarie, la rugaciunile pentru cei arsi la Colectiv, din care noaptea trecuta nu m-am putut opri, pur si simplu, pana la 2 noaptea, la lacrimile pe care nu ma pot opri sa le vars pentru familiile celor loviti de tragedie, pentru cei morti si raniti, pentru eroii, ba nu!, sfintii care au cazut incercand sa salveze vieti…
Asta e. Sunt nepriceput si ticalos. Iertati-ma, daca puteti! Dar incetati, va rog din suflet, cu moralizarile sterpe (ca sa nu zic inumane). Macar acum.
Oricum, stiu prea bine ce se va intampla.
La inmormantarea lui Andrei Razvan, care a murit sa-si salveze prietenii, aruncandu-se in fata cutitului, mii de tineri strigau “nu te vom uita”.
La un an au fost prietenii apropiati si familia.
Apoi a mai ramas familia si vreo doi-trei prieteni.
Astazi, in afara de ei si de mine, cine se mai roaga pentru Andrei Razvan, cine isi mai aduce aminte de el?
Cei care sunt – si vor sa ramana – morti vii vor face la fel si de aceasta data.
Vor uita. Repede.
Isi vor gasi noi prilejuri de artag plin de superioritate – “intelectuala”, “spirituala”, “religioasa” etc., fiecare dupa mania lui.
Si nu vor stii sa fie alaturi de cei raniti.
Pana cand va veni vremea lor.
Si vor fi singuri. Foarte singuri.
Ca atatia alaturi de care, ca preot, am fost atunci cand nu mai aveau nici rude, nici prieteni.
Cum am putut…
Macar daca am FACE toti ceea ce putem…”
