Icoana Maicii Domnului “Iverska- Monrealska” – cea mai imbelsugata izvorare de mir din istoria icoanelor
Aceasta icoana a fost zugravita in 1981 de catre monahul-iconograf atonit Hrisostom. Ea reprezinta o copie a vechiului odor al manastirii Iviron: icoana Maicii Domnului Portaitissa, aflata in Sfantul Munte inca din veacul al IX-lea, din timpul iconoclasmului. Icoana “Monrealska” nu este mare: are 40/50 cm.
In anul 1982, igumenul schitului Nasterii Domnului a daruit-o iconarului Jose Munoz Cortez, spaniol ortodox de origine chiliana, cu rezidenta permanenta in Canada.
Icoana a izvorat mir pentru prima data pe 24 noiembrie 1982 in Montreal.
Din aceasta zi, icoana “Monrealska” a izvorat mir zilnic vreme de 15 ani !
Istoria Bisericii Ortodoxe nu a mai cunoscut o izvorare de mir atat de lunga si de imbelsugata. Mirul izvora mai ales din mainile Maicii Domnului si ale lui Hristos, precum si din stelele de pe umerii Preacuratei, in vreme ce partea din spate a icoanei ramanea intotdeauna uscata. Icoana a trecut practic prin toate parohiile Bisericii Ruse din afara granitelor: in America de Sud, in Europa, in Australia, in Noua Zeelanda. Zeci de mii de oameni din toata lumea au devenit martori oculari ai minunii. Jose Cortez transporta icoana intr-o invelitoare speciala, si nu o data in vremea zborului cu avionul invelitoarea se imbiba toata cu mir. Desi episcopul Vitalie (mai apoi mitropolit al Bisericii din afara granitelor) nu a ingaduit savantilor sa ia probe de mir pentru analize, socotind ca ar fi o lipsa de cinstire fata de Maica Domnului, permitea sa fie cercetata icoana. Expertii s-au incredintat ca icoana a fost zugravita pe o scandura simpla si nu cuprinde nici un fel de cavitati interioare sau corpi straini.
Concluzia lor: este vorba de cea mai mare minune a secolului XX.
In noaptea de 30 spre 31 octombrie 1997, custodele icoanei Jose Munoz Cortez, a fost ucis bestial in Atena. De atunci nu se mai stie nimic despre icoana izvoratoare de mir.