Coborârea (pogorârea) Sfântului Duh sau Rusaliile este o mare sarbatoare crestina care se praznuieste în a opta duminica (sau la 50 de zile) dupa Sarbatoarea de Paste. Aceasta data este considerata adevarata zi de nasterii a Bisericii crestine, în care se comemoreaza pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, ucenicii lui Iisus Hristos, precum si asupra Bisericii crestine.
În Ajunul (sâmbata) Rusaliilor se tin Mosii de Vara pentru care se organizeaza târguri unde oamenii gasesc cele necesare pomenilor, dar si prilejul de a se întâlni. Se crede ca sufletele mortilor (mosilor), dupa ce parasesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Pastilor) , se preumbla printre cei vii, iar în Ajunul Rusaliilor revin în lumea lor.
Pentru spiritele acestora oamenii sa vârsesc rituri de îmbunare, împodobesc gospodariile si mormintele cu ramuri de tei sau nuc (acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh) si fac pomeni fastuoase, practici care s-au pastrat pâna astazi. Caracterul precrestin al acestei sarbatori se regaseste în mitologia româneasca în cultul Rusaliilor, despre care se spune ca semnifica sufletele fetelor moarte de tinere, iar dupa altii, fiicele lui Rusalim împarat. ziua