Când pe platoul Ukok, din tinutul Altai, a fost descoperita o mumie, locuitorii regiunii, extrem de tulburati, s-au adunat în grupuri mari si au încercat sa îi opreasca pe arheologi ca nu cumva osemintele sa fie scoase din locul lor de îngropaciune. Altfel, blestemele si urgiile duhului muntilor vor cadea peste ei.
În traditia lor, viata si moartea sunt simple forme ale aceleiasi existente, si trupul unui om, dupa trecerea lui în nefiinta, trebuie respectat ca si cum ar fi viu. Ceea ce pentru oamenii de stiinta era o descoperire fabuloasa, pentru poporul altaic nu era decât o necinstire cumplita ce, cu siguranta, urma sa fie pedepsita de spiritele naturii. Samanii din Altai, înainte chiar de începerea sapaturilor, au prevestit descoperirea si i-au avertizat pe arheologi ca mumia nu trebuie deranjata. În 1993, sapaturile au început, totusi, si, în scurt timp, arheologii au gasit scheletul unui om si oasele unui cal.
Lucrarile au continuat, si dupa câteva zile, savantii au realizat ca scheletul descoperit chiar în prima zi fusese îngropat pentru a dezorienta si îndeparta eventualii cautatori de comori. Caci mormântul nu era al unui om simplu, asa cum crezusera initial cercetatorii. La aproximativ patru metri sub pamânt, s-au depistat scheletele a sase cai, împodobiti cu harnasamente lucrate deosebit, alaturi de diferite amulete, obiecte de cult si arme. Razboinicii stepelor, scitii, calare si neîntrecuti, au fost cei care au descoperit saua si scara pentru calarie. Când un luptator scit murea, calul sau era sacrificat si îngropat cu tot cu harnasament si podoabe, alaturi de stapân. Însa cei sase cai au fost pentru arheologi semnul ca mormântul apartinea nu unui simplu luptator, ci unui om de vaza. Formula As