Începând din luna septembrie, Ştirile Pro Tv vor fi transmise din noul studio dotat cu aparatură ultraperformantă, cu o acustică impecabilă şi un design ce îmbină tehnologia cu arhitectura viitorului.
Conceptul noului decor al Ştirilor Pro Tv apartine Janson Design Group din SUA, companie în al cărei palmares se află şi numele celebrelor canale NBC, Channel 5 News, Sky News, National Geographic Television. Execuţia decorului a fost realizată în România de către firma A&M Internaţional.
Andreea Esca se arată nerăbdătoare să muncească în noul studio: “După ce am fost prima televiziune din Europa de Est care a introdus sistemul HD acum vom fi prima televiziune care va avea un platou multimedia de ultimă generaţie. Abia aştept să văd cum o să meargă sacoul meu roşu vintage cu platoul cel nou”.