“O biserica fara icoane e ca o casa fara lumina”, spunea unul dintre aparatorii cei mai înversunati ai picturii bizantine de cult, Sf. Ion Damaschin. Si ni se pare de necrezut ca Bizantul a fost, la începutul secolului al VIII-lea si înca o suta de ani mai târziu, teatrul unor lupte iconoclaste ale caror motivatii ne straduim sa le gasim în cele ce urmeaza.
Iconoclasm. Iata un cuvânt la care deschidem dictionarul, mai ales atunci când, în calatoriile noastre, descoperim biserici de o simplitate decorativa interioara dezarmanta.
Consecinta crizei iconoclaste a fost ca, dupa depasirea ei, arta devine, în Bizant, un element important atât al teologiei, cât si al înfloririi picturii, în conditiile în care “zugravii de subtire”, eliberati de constrângeri, vor cauta sa patrunda taina spirituala a personajului pentru a reda nu doar omul facut din carne, ci si esenta sa divina. jurnalul