Condamnata de soarta, înca de mica sa nu se poata deplasa, preoteasa Ileana Ramba a fost salvata de binecuvântarea parintelui Arsenie Boca. Medicii nu-i dadeau nicio sansa sa mearga vreodata pe picioarele ei. Miracolul parintelui Arsenie i-a schimbat însa fundamental existenta.
“Moasa i-a zis mamei, ai grija sa nu mai faci alti copii ca toti vor fi ologi. Mama a mai facut sapte copii, patru baieti si trei fete toti sanatosi. Când am avut doi ani si jumatate tata m-a dus la operatie în Brasov întâi la un picior si trebuia sa ma mai duca la sase luni, dar a început razboiul si doctorul era neamt, s-a otravit ca sa nu fie deportati. Când m-a dus prima data la scoala învatatoarea a zis: “ce mi-o aduci pe asta aici, du-o acasa si pune-o în fata sobei sa bage lemne în foc. Ca nu-i buna de altceva”. Si tata zice: “eu ti-am adus-o sa o înveti. Asa cum o vezi, eu preoteasa o fac”. Am facut câteva clase, dar tot greu mergeam. La scoala am întâlnit alta nenorocire, o alta durere. Copiii nu vroiau sa se joace cu mine. Când era un grup de copii si mergeram si eu la ei se rasfirau, plecau. De câte ori m-am dus dupa scoala si am plâns nimeni nu statea lânga mine, nimeni nu ma ajuta”, îsi începe povestea preoteasa.
“Am mers cu ea, parintele se mutarse de la Sâmbata la Prislop. Cu un grup de credinciosi de aici din Brasov, stiu ca ne-am dus cu trenul, la Simeria ne-a dat jos si acolo au închiriat o caruta cu cai, au pus toate bagajele în caruta si pe mijne peste bagaje. Si ne-am dus pâna la Prislop. Aveam 12 ani. O doamna de lânga mine m-a întrebat: Ai adus sa-i dai ceva parintelui? Eu nici n-am stiut. Nu! Si mi-a dat o cutie mica si zice, da-i asta si cere-i ceva. Nu stiu ce a fost în cutie. Mi-a dat cutia si coboara parintele. Nu-s cuvinte sa va spun. Înalt, în reverenda alba, cu centura neagra, cu un par pâna la umeri, si venea la fiecare si-i dadea binecuvântarea. Când a ajuns în dreptul meu i-am întins cutia tremurând si eu am zis, parinte, ajuta-ma sa pot sa merg. Atunci dânsu a lasat mâna jos, s-a dat înapoi un pas, m-a privit din cap pâna în picioare, si a zis, bine, ma, fie. Si m-a binecuvântat. Un fior mi-a trecut prin sira spinarii. Pâna în vârful degetelor. Si eu cred ca atunci parintele mi-a întarit picioarele. Am început sa plâng. Atunci în momentul acela am putut sa merg pe picioarele mele. N-am mai fost la Prislop decât în anul urmator. Atunci am asistat la o liturghie cu episcopi. Si nu l-am mai vazut pe parintele ca a plecat în 49 si în 50 l-au arestat. Au trecut anii”, a marturisit femeia.