Memoria parintelui Cleopa Ilie e nestinsa la Sihastria. Parca n-au trecut 12 ani de când a plecat la Domnul. Chilia fostului staret e pastrata exact cum a fost. Sunt expuse bundita, vesta, cojocul, metaniile, bastonul, epitrahilul parintelui, ciubotele lui, un fes pe care l-a primit de la Sfântul Iustin Popovici din Serbia, toate asezate frumos într-o racla, dedesubtul unui portret mare strajuit de salutul de obste al parintelui Cleopa: “Mânca-v-ar Raiul!”.
Parintele Cleopa a dus prigoana în comunism. A fugit în munti de trei ori, prima data pentru sase luni, a doua oara, împreuna cu parintele Arsenie Papacioc, pentru doi ani, a treia oara, pentru cinci. Manastirea si biserica mica sunt pline de îndemnuri ale parintelui Cleopa. Marele duhovnic a luptat cu forta împotriva ratacirilor lumesti, iar forta aceasta a razbatut pâna azi. Este marcata cu un indicator si prispa de lânga chilia parintelui, unde acesta le dadea povete credinciosilor.