Bucurestiul este un oras întemeiat pe o viziune de sorginte sacra, asemenea altor orase sfinte si locuri de pelerinaj din lume, din moment ce legendarul cioban Bucur a zidit o biserica pe locul unde îsi pastorea oile.
Ideea a fost lansata la începutul anilor ’90 de catre arh. Dana Harhoiu, fiind însa ignorata sistematic.
Sa întelegem ca, daca Bucurestiul este întemeiat de o entitate spirituala superioara într-o locatie sacra, atunci ne putem astepta ca, în pofida parerii unanime privind caracterul aleatoriu al nasterii sale, orasul sa fi fost constituit în baza unei viziuni ordonatoare?
Categoric, da. Bucurestiul nu a fost un sat mai mare care a luat nastere întâmplator si s-a dezvoltat apoi haotic.
“În anul 1761, calugarul franciscan Blasius Klainer consemneaza pentru prima oara în scris traditia despre întemeierea orasului Bucuresti de catre Bucur, ciobanul care a zidit o biserica pe locul unde-si pastorea oile. Romantismul secolului al XIX-lea a interpretat aceasta traditie aproape în exclusivitate în legatura cu viata pastorala la români. Abia perspectiva mitico-religioasa a lui Mircea Eliade a restabilit dimensiunea mitica a acestei traditii si a identificat în Bucur – pastorul pe precursorul cunoscator al semnelor, sortit sa vada în emergenta cosmica a locului întruparea unei energii spirituale superioare”.
Lumina
Între Piata Unirii si Pasajul Marasesti, pe strada Radu-Voda, la numarul 33, 33 de trepte ne amintesc de cei tot atâtia ani la care Mântuitorul Hristos a fost rastignit, a înviat si S-a înaltat la ceruri. Sunt trepte ce ne poarta spre una dintre cele mai mici, dar totodata mai reprezentative biserici din urbea noastra: Biserica „Bucur Ciobanul”.
Despre Bucur ciobanul, marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Daca legenda îi aseaza locuinta pe dealul de la Radu-Voda, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimintir al calugarilor manastirii lui Alexandru Voda Mircea si a nepotului de fiu, Radu, aceasta înseamna siguranta populara, pastrata prin viu graiu, de la o generatie la alta, ca acolo e leaganul cetatii”( N. Iorga: Istoria Bucurestilor, 1939, Bucuresti, p. 22.)