Surprinzator, in cele mai multe cazuri, oamenii care “stralucesc”, emit lumina, sunt in cele mai multe cazuri bolnavi.
Anna Monaro avea astm cand medicii au descoperit cu uimire ca in timpul somnului femeia “emitea” din zona pieptului o ciudata lumina albastra.
“- Doctore, vino repede sa vezi ceva extraordinar!
Cu aceste cuvinte, o calugarita de la spitalul din Pirano, Italia, l-a trezit pe director, domnul Sambo.
– Ce s-a întîmplat? De ce aceasta panica?
– Doamna Anna Monaro, dormind, degaja raze de lumina!
Doctorul Sambo, în timp ce se îndrepta, însotit de calugarita, spre salonul bolnavilor, îsi zicea ca era vorba de o halucinatie. Dar imediat ce a ajuns lînga patul pe care zacea bolnava cufundata în somn, a fost nevoit sa admita realitatea. La lungi intervale inegale, raze foarte puternice ieseau din corpul femeii, luminîndu-l. Alte surori si cîtiva bolnavi, atrasi de acest fenomen, s-au adunat într-un colt al încaperii, înspaimîntati.
A doua zi, doctorul Sambo le-a adus la cunostinta aceasta descoperire celorlalti medici ai spitalului. Din acel moment, au fost luate numeroase masuri de precautie, ca sa se previna orice înselatorie… Dar fenomenul s-a repetat în fiecare noapte. Doamna Monaro – sotie de pescar, în vîrsta de 42 de ani, mama a 6 copii – a declarat cu simplitate ca nu cunostea nimic despre fenomenul respectiv. Dupa supunerea la examene minutioase, cu aparate destinate sa-i controleze toate reflexele, si dupa ce asupra ei a fost exercitata o supraveghere neîntrerupta, medicii au facut un prim raport: „Doamna Anna Monaro nu este un medium profesionist si nici o persoana care simuleaza. Cînd doarme, din cînd în cînd, un fascicul de lumina orbitoare iese din pieptul ei, din partea inimii, luminînd-o, timp de cîteva secunde, avînd fata cufundata în întuneric. În clipa în care se produce fenomenul, femeia scoate un geamat slab. Cînd se trezeste, e agitata, bataile inimii trec de la 70 la 140, dar temperatura se mentine normala. Nici o mistificare nu pare posibila. Fenomenul ramîne inexplicabil“.” Tricolorul
In cartea sa “Moartea: cauzesi fenomene”, Hereward Carrington a descris o intamplare ciudata cu un baiat care radia o stalucire albastra dupa moartea sa, din cauza unei indigestii. Dupa moartea copilului trupul a emis o lumina albastruie si caldura. Medicii au incercat sa “opreasca” luminozitatea insa nu au reusit, fenomenul disparand de la sine dupa o perioada de timp. Atunci cand au ridicat trupul au observat un fel de arsura pe asternutul de pe pat. Cercetatorii japonezi au descoperit recent acest fenomen de “licurici”.Lumina este de 1000 de ori mai slaba decat o poate vedea ochiul, ea fluctueaza in cicluri pe timpul zilei, fiind mai puternica dupa amiaza si seara.
Singurul caz de “emisie de lumina” la un om sanatos ( exceptie facand cazurile sfintilor – Serafim de Sarov , Harul lui Dumnezeu si lumea nevazuta – Lumina, etc) a fost descris in revista “English Mechanic” din 1869.
O femeie din America mergea la culcare , cand a constatat ca al 4-lea deget de la piciorul drept, emitea o lumina albastruie in partea de sus. Prin frecare stralucirea fosforescenta s-a raspandit pe piciorul ei . Era si un fum slab, care a ramas chiar si atuncicand si-a scufundat piciorul intr-un bazin de apa . Nici macar spalarea cu sapun nu a putut diminua lumina degetului de la picior. Fenomenul a durat trei sferturi de ora pana cand stralucirea a disparut. Martor al evenimentului a fost si sotul femeii.
Persoanele care au capacitati paranormale sustin ca pot observa aura corpului. Prin antrenament si meditatie oamenii isi pot dezvolta aceste capacitati ce stau in stare latenta. Aura este un camp de energie care inconjoara toate lucrurile vii , formata din energie magnetica si unica pentru fiecare individ .
Aura contine informatii despre noi , aceste informatii ne pot da indicii cu privire la ceea ce s-a intamplat in trecut , si ce fel de energii sa lasam deschise in viitor . De asemenea, suferintele fizice din trecut sau inceputul unora noi sunt “scrise” in Aura. In functie de numarul de culori , pozitia acestor culori , umbra de orice culoare, si multi alti factori , cum ar fi forma generala a Aurei , dimensiunea , si cat de repede se schimba culorile, pot oferi informatii despre viitor si nu numai.
Nandor Fodor, autor de carti despre paranormal, spunea ca Sfintii aveau patru tipuri de Aura – Nimb, Halou, Aureola si slava. Nimbul si fluxul Halou inconjoara capul in timp ce Aureola este emanata de tot corpul. Slava este o adevarata “inundare de lumina”. Teosofii vorbeau de 5 tipuri de Aura: de sanatate, vitala, karmica, de caracter si spirituala.
Rosu stralucitor inseamna furie sau vigoare, rosu mai inchis este senzualitate si pasiune, maron reprezinta avaritia, trandafiriul este pentru afectiune, galben pentru activitate intelectuala intensa, violetul pentru cei spirituali, albastru reprezinta devotamentul religios, verdele este pentru gelozie si inselaciune, etc.
Cei mai multi oameni stiu de reprezentarea crestina, halou.
Papa Benedict al XIV-lea scria ca ” se pare ca existau flacari naturale care incercuiau vizibil capul, ca din intreaga persoana radio in mod natural lumina, ca unii oameni aveau un fel de scantei in timp ce altii erau inconjurati de valvatai de lumina, si asta nu depindea de haine sau alte obiecte pe care le aveau asupra lor.
Deseori relatarile despre Sfinti, ii descriu ca fiind inconjurati de lumina sau stralucitori.
Sfanta Lidwina nu s-a hranit cu nimic timp de 28 de ani, pâna în 1433, cand a decedat.
“Despre sfânta Lidwina (+ 1433), care a trait 34 de ani pe patul de suferinta, se citeste ca a venit la ea un bogatas, care recunostea ca pacatos, dar care se lamenta ca nu are putere sa se întoarca de la pacat si atunci a rugat-o pe Lidwina sa-l ajute, luând asupra ei o parte din pacatele sale pentru a le ispasi. Sfânta Lidwina a fost de acord, cu conditia ca si el sa accepte un lucru: sa nu se miste noaptea în pat; iar el a acceptat. Seara, dupa ce bogatasul s-a culcat, a voit sa se întoarca pe o parte, dar îsi aminti de promisiunea facuta si rabda. Dupa o ora, mii de ace îl furnicau în tot corpul si durerea îi deveni insuportabila. Atunci se gândi: “Daca a sta o noapte pe un pat moale este un chin atât de mare, oare ce va fi în iadul vesnic, pe un pat de foc?” Atunci pacatosul s-a luminat si si-a schimbat viata, iar asupra lui s-a revarsat pacea lui Cristos. Ba mai mult, prin exemplul schimbarii lui, acel om a adus la pacea lui Cristos si pe alti oameni.” sursa
Se spune ca Sfanta Lidwina ca era inconjurata uneori de o lumina divina placuta astfel incat oamenii credeau ca tine incamera torte sau lumanari, chiar daca ea statea in bezna.
Exista multe povestiri despre Sfinti ce emanau lumina pe cand erau inchisi in celula sau in timpul slujbelor din biserica, etc.
Parintele Francesco Suarez, Portugalia a primit in vizita niste nobili. Deoarece era extrem de cald au fost trase draperiile astfel incat camera s-a cufundat in intuneric. De la un crucifix aflat in incapere a inceput sa straluceasca o lumina orbitoare. Toti cei din incapere au cazut in genunchi si parintele Suarez se ruga din toate puterile. Parintele i-a cerut sa nu spuna nimanui despre intamplare decat dupa moartea sa.
Materialul nu poate fi preluat fara acordul nostru.