“Era 4.15 dimineata, cand am vazut o lumina puternica pe cer, care cobora spre sosea. Pe masura ce e apropia de sol, a cotit stanga spre camp si am putut sa vad sub obiectul zburator. Nu era nici avion si nici elicopter. Cu siguranta avea o forma, desi nu-mi place sa recunosc asta, de farfurie zburatoare. Avea mai multe lumini mici, intermitente de jur imprejur, iar altele mai mari, ca un panou, pe partea inferioara. A survolat putin zona, dar cum incercam sa nu ies de pe drumul mic de tara, am pierdut-o din vedere cand a cotit pe camp. Dar cu siguranta am vazut o farfurie zburatoare, chiar daca a fost doar pentru 2-3 minute”, a povestit Sewell.
Foarte contrariat de ceea ce vazuse, reporterul s-a hotarat ulterior sa viziteze satul din zona, pentru a se convinge ca nu exista vreo baza militara prin preajma. Intr-adevar, zona este cat se poate de linistita, fara nici o asemenea baza.