Pamântul este mai calduros decât a fost în 70%-80% din timpul scurs de la ultima Epoca Glaciara, arata un nou studiu efectuat de cercetatori de la universitatile Oregon State si Harvard. Acestia au analizat date colectate din peste 73 de situri aflate de-a lungul întregii planete.
Cercetarea mai arata ca ritmul în care temperaturile se modifica este în curs de accelerare, subliniaza Shaun Marcott, unul dintre autorii studiului publicat în prestigiosul jurnal stiintific Science.
Studiul reprezinta cel mai amplu efort stiintific de a reconstitui temperaturile înregistrate la nivel global în ultimii 11.300 de ani, oferind rezultate similare studiilor care au acoperit ultimii 2.000 de ani. Cercetarea ofera noi dovezi împotriva argumentelor care sustin ca „ceea ce traim astazi este ceva firesc, parte a unui proces natural de variabilitate a climei”, afirma Marcott.
Marcott si ceilalti cercetatori care au realizat acest studiu au analizat numeroase surse, de la dovezile colectate în inelele copacilor, fosile si alte cercetari asupra temperaturilor realizate de alti oameni de stiinta. descopera