Tatal meu încerca sa ma trimita la spovedanie, dar nu ma duceam. Într-o seara, fratele meu a înteles pe deplin ce gânduri negre îmi treceau prin minte, inclusiv fata de el. Apoi (era prin luna mai), fratele meu mi-a zis: “Daca te dai asa de mare, du-te la mormântul Parintelui Arsenie de la Prislop si vei vedea ce se întâmpla cu tine”. L-am sfidat si i-am zis: “Fii serios, ma duc oriunde cu convingerile mele!” Am si plecat în noaptea aceea spre Prislop; am calatorit toata noaptea, am schimbat trenuri si autobuze, dupa care am mai urcat si cei 3 km pâna la manastire. Acolo sus, lume multa (era hramul Sf. Ioan Evanghelistul pe 8 mai). Ei bine, de la manastire, lumea tot mai urca spre ceva. Eram cu “ucenicul” meu (ajuns acum si el preot), caruia i-am spus: “Hai si noi”. Am ajuns sus, Unde atunci erau mult mai putine morminte. Mormântul Parintelui Arsenie nu avea brazi in jur, ca acum. De fapt, eu am vazut un buluc de oameni care stateau în jurul a ceva…
Ne-am pus si noi sub mesteacanul care este acolo si azi, sa ne tragem sufletul. Stând asa, pe iarba, am simtit cum încep sa-mi curga lacrimile. Va spun din senin. Nu mai plânsesem de mult, de 14-15 ani; plânsul era o cadere de neînchipuit, o recunoastere a neputintei tale. M-am speriat si am sarit în picioare: “Ce-i cu mine?”În tot acest timp, gândurile rele îmi dadeau târcoale neîncetat. M-am uitat la cel de lânga mine: plângea si el! Daca era o chestie de autosugestie, doar unul din noi patea asta; dar asa, amândoi!?! În clipa aceea, stând în picioare – Doamne, nu voi uita clipa aceea toata viata mea – a coborât o liniste incredibila peste mine. Era ca o umbrela ce ma ferea de ploaia neîncetata a gândurior rele care curgeau peste mine tot timpul. Ca în Evanghelie, care ne spune ca s-a facut o liniste adânca pe mare…Atunci, în linistea aceea, parca am auzit glasul lui Dumnezeu. Singurul gând care îmi venea era acesta: “Unde am fost pâna acum?” Toate întrebarile mele filozofice au capatat raspuns în Dumnezeu, în clipa aceea.
Cum a fost dupa?
Din clipa aceea, am fost ca un nebun. 6 luni îi îmbratisam pe toti oamenii pe care îi cunosteam, le vorbeam despre Dumnezeu, despre înviere. Credeti-ma, nu era nimic de la mine. Am simtit atunci atâta dragoste, încât nu putem pricepe asta: eu am fost tot cu raul, Dumnezeu tot cu binele! Asta m-a “darmat”! Dragostea Lui m-a facut praf si pulbere. Tot atunci am început sa întreb cine este omul la mormântul caruia mi s-a întâmplat una ca asta. Pentru mine, sa-mi dovedeasca cineva în scris ca a facut – sa zicem – erezii sau vrajitorii, eu stiu ca este si ramâne omul lui Dumnezeu…
(Fragment din Marturii vol 4)
Minune la Manastirea Prislop, Arsenie Boca, Ioan… by Tfmvideo