La multi ani !
Parintele Iustin Pârvu de la Manastirea Petru Voda împlineste astazi 93 de ani.
De mult nu-si mai masoara timpul în ani, ci în fapte si vorbe bune. Parintele Arhimandrit Iustin Pârvu este foarte cunoscut ca duhovnic, multi oameni din tara si de peste hotare calcându-i pragul pentru ajutor si sfat.
“Pentru noi, crestinii, este o binefacere aceasta saracie, pentru ca ne învata sa fim mai cu stapânire de sine, mai grijulii si mai cu frica de Dumnezeu. Nu vedeti ca popoarele mai emancipate, care au toate la îndemâna, nu mai cred în Dumnezeu? Primul act pe care îl fac, atunci când se simt în bunastare, este sa uite de Dumnezeu Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de altadata? Dar sa crezi ca un sistem politic sau economic te mai poate izbavi, este o mare înselare, pentru ca societatea este alterata ca si conducatorii lumii pâna în adâncurile fiintei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solutie decât rugaciunea”.
“În chilia mica a parintelui Iustin par a se întâlni toate drumurile din România. Este o intersectie de duh si speranta. Aici se întâlnesc toate colburile si toate disperarile si toate încercarile.