Dupa obicei, în fiecare dimineata, parintele iese în cerdac pentru a da binete lui Dumnezeu si tuturor lucrurilor frumoase care îl înconjoara. Cu greu respecta interdictia doctorilor de a evita efortul si emotiile puternice, dupa o grea operatie la inima. Cu greu se stapâneste sa treaca drumul si sa intre în curtea fostei Mânastiri Turbatele, unde primeneste în fiecare zi apa florilor de la mormântul sotiei lui, în timp ce îi vorbeste, în soapta, despre toate câte s-au mai întâmplat în gospodarie si o roaga sa nu-si faca mari griji, ca se descurca singur, iar baietii au grija în permanenta de el. O mai roaga, de asemenea, sa aiba putina rabdare si sa-i pastreze un loc lânga ea. Curând o sa vina si el. La cei 99 de ani a trait destul, cât sa ajunga altora pentru doua vieti. Continua sa lupte însa cu toate cele ale vârstei, cu bolile si singuratatea, surâzând cu întelepciune si constatând, cu umorul lui de basarabean cuminte, ca viata omului e ca un cântec. „Când ajungi la capatul cântarii, pleci. Câteodata, cânti mai repede si pleci mai iute dincolo. Alta data, cânti încet sau repeti refrenul, te mai întorci la prima strofa, mai uiti cuvintele, o iei de la capat si uite asa ajungi, ca mine, la 99 de ani”.
Cu fata lui de postitor athonit, parintele Nicanor Lemne surâde. E batrân, e blând, e o lumina. În zilele mai varatece si cu soare, nu se mai satura privind bisericuta în curtea careia e îngropata Olga, sotia lui. Sta si admira tot ce a mai ramas din fosta Mânastire Turbatele, bisericuta mica si rotunjoara la cupola, dupa model bizantin. E o biserica tare frumoasa, dar scufundata atât de mult în smerenie, încât oamenii trec deseori pe lânga ea fara sa o vada. Parintele nu se supara si evita sa judece pe cineva. El doar constata si tace, în timp ce privirea lui cuminte si albastra se pierde în zare, spre puzderia de vile ce au împânzit în ultimii ani malul Snagovului, amintindu-si de vorba batrânilor din Celena Basarabiei: “Vai de omul care are/ Suflet mic în casa mare/ Fericit cel ce ridica/ Suflet mare-n casa mica!”. Se întâmpla ca, uneori, amintirile sa doara. Se întâmpla ca parintele sa observe ca nimic nu mai e cum a fost. Nimic nu mai are gustul si prospetimea de altadata. Nu mai are, în primul rând, bucuria si intensitatea trairii; fastul si tihna trairii crestine, trairea întru Hristos. formula as