În perioada 2-11 iulie si 3-13 august, Agentia de pelerinaj “Basilica Travel” si Centrul de pelerinaj “Sfântul Apostol Pavel” ale Patriarhiei Române organizeaza doua pelerinaje la mai multe obiective religioase din Grecia.
În drumul spre Atena, grupul de vizitatori va poposi la Manastirea Kato Xenia, unde se afla o parte din Brâul Maicii Domnului, si apoi în insula Evia la Biserica Sfântului Ioan Rusul pentru a cinsti moastele sfântului. Pelerinii vor vizita si capitala Greciei, Atena, cu importantele ei obiective turistice antice ca Acropole, cetatea antica a democratiei lui Pericle si a filosofilor, dar si locul unde a predicat Sfântul Apostol Pavel, sau Parthenonul. De la Atena pelerinii vor calatori în insula Eghina, la Biserica Sfântului Ierarh Nectarie Tauma-turgul, unde sunt si moastele sale.
Va fi vizitata si Manastirea Sfintei Paraschevi din valea Tempi, unde sunt moastele sfintei si un izvor de apa curgatoare. Salonicul va fi admirat în timpul unui tur pietonal care va cuprinde: Biserica Sfântului Dimitrie, unde se afla moastele sfântu-lui, Biserica Sfântului Gheorghe – Rotonda, cea mai veche biserica crestina din Grecia, Biserica “Sfânta Sofia”, unde se afla moastele Sfântului Vasile cel Nou, Mitropolia, unde sunt moastele Sfântului Grigorie Palama, si Turnul Alb.lumina