Consiliul National de Etica: Ponta NU A PLAGIAT. Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti: Ponta A PLAGIAT. Premierul si ministrul Educatiei nu recunosc decât verdictul dat de Consiliul National de Etica, considerând ca restul solutiilor (solutia Universitatii si cea a CNADTCU, organism între timp desfiintat în vederea reorganizarii) sunt politice. Dincolo de aceste decizii, ramâne un fapt evident: cel putin 85 de pagini din lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta sunt copiate din cartea profesorului Dumitru Diaconu, dupa cum puteti vedea aici. În aceste conditii se pune întrebarea: cum au putut cei opt profesori universitari din Consiliul National de Etica sa treaca peste acest amanunt si sa decida ca NU a fost plagiat?
Este incredibil, dar membrii CNE par sa nu fi analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta, ci sa fi validat o solutie primita din alta parte. În ultimele saptamâni, acesti “judecatori” au fost supusi unei presiuni imense, fapt recunoscut de profesorul Nicolae Burnete, de la Universitatea Tehnica Cluj: “Sunt satul pâna peste cap de tot. (…) Este nedrept felul în care suntem tratati ca oameni”. Asa se face ca membrii comisiei au încercat sa mute responsabilitatea unei subcomisii “de experti juristi”, gandul