Politia din Miami a lansat un avertisment cu privire la un nou drog de sinteza, numit “al saptelea cer”, în urma mai multor agresiuni de natura canibala, inclusiv una în care politistii l-au ucis pe atacator, relateaza AFP.
Conducerea politiei a îndemnat unitatile la mai multa prudenta, dupa un al doilea incident legat de consumul acestui drog, de tip “ecstasy”, în cursul caruia un suspect a amenintat ca va “mânca” doi politisti si a încercat sa îl muste pe unul dintre ei.
Un barbat fara domiciliu stabil, Brandon De Leon, în vârsta de 21 de ani, a fost arestat dupa ce a intrat într-un local proferând insulte. În drum spre sectia de politie, acesta s-a lovit cu capul de geamul care desparte cabina politistilor de suspect urlând “o sa va mânânc”, apoi, ajungând la sectie, a urlat ca un animal si a încercat sa muste pe unul dintre politisti de mâna. Politistii au fost nevoiti sa îi aplice o masca pentru a-l împiedica sa muste si sa îi lege picioarele. Gandul