Popas de Florii în poezia româna

„Si iarasi bat la poarta cu degetele moi florile primaverii…“ Din creatia literara româneasca cu tematica religioasa razbate spiritul unei adânci evlavii. Sarbatoarea Floriilor bucura si primeneste sufletul, caci este cântec prevestitor al Învierii – Osana Celui dintru înaltime!

Trimite felicitari onomastice de Florii

Floriile
Iata zile-ncalzitoare
Dupa aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.

Primavara-ncântatoare
Scoate iarba pe câmpii
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.

Lumea-i toata-n sarbatoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.

Pacat zau de cine moare
Si ferice de cei vii
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.

Copilita, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine sa vii,
Când Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii?

Sa culegem la racoare
Viorele albastrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii.

Eu ti-oi da de orice floare
Mii de sarutari si mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii.

Iar tu dulce, zâmbitoare,
Te-i face ca te mânii…
Hai! Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii.
(Vasile Alecsandri)

 

Florii
Era o vreme dulce cu aburi pe zavoaie
Si dangate de clopot în turlele de fer,
Cântau în prag cucosii prevestitor a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe magurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate raznite de la drum,
Ieseau pe brânci din iarna catunele buhave
Si îsi scoteau la soare caciulile de fum.

Departe pe pârloage, bajenarind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate
Paseau ascultatoare de-un câine si-un copil.

O pasnica tristete punea fara de stire
În orice cos de piepturi un suflet ne-ncaput;
Lumina sta pe uliti, râdea prin cimitire,
Dar se sfia sa intre în casele de lut!

Pe Domnul primaverii îl astepta pamântul,
Iisus venea cu iarba. Si salciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeti îsi descheiau vestmântul
Si-n cale ploconite i-l asterneau plocad.
(Vasile Voiculescu)

Ruga pentru Duminica Floriilor
Dezleaga-ma, Parinte, de ce-am jurat sa fiu
Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decât ce sunt –
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Si-un mic vârtej de vânt…
Dezleaga-ma de vina de-a fi-ncercat sa fac
Granit din caramida…
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac…
Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decât asa
Cum te-am vazut pe Tine –
C-asa credeam ca-i bine!…
Dar azi, când vad ca-i altfel de cum am vrut sa fie,
Stropeste-mi ochii, Doamne, cu stropi de apa vie!
(Ion Minulescu) lumina