In aceste vremuri tulburi, cand se ridica biserica dupa biserica ceva totusi lipseste – preotii cu har. Pastorii care sa indrume “turma”, sa linisteasca sufletele, sa redea speranta, sa indrume sunt foarte greu de gasit sau .. deloc.
Preoti plini de bunavointa exista, insa extrem de putini au “viata imbunatatita”. Am adunat cateva intamplari care nu au nevoie de prea multe explicatii.
[…]Intr-o perioada eram indragostita de K. si amandoi ne gandeam sa ne casatorim, cu toate ca erau multe piedici. Parintele Serghie era rezervat in privinta alegerii mele si nu credea in sinceritatea sentimentelor lui K. , insa nu incerca sa imi impuna parerea lui, ci ma punea sa-mi imaginez diferite situatii. Alteori nu-mi dadea binecuvantarea pentru realizarea unora dintre ele. Trebuie sa spun ca parintele, cu toata bunatatea sa, era totusi neclintit in unele probleme.
Odata, dupa o discutie chinuitoare cu K. i-am spus parintelui:
– Am si eu o mare rugaminte la dvs: Rugati-va lui Dumnezeu ca sa ne casatorim cat mai curand!
– Bine, a spus el si a plecat.
Dupa doua luni mi-a spus:
– Nu vreau sa te supar, dar sa stii ca tu nu te vei casatori cu K.
– De ce ? l-am intrebat mirata .
– De trei ori m-am rugat inaintea Prestolului si tot de atatea ori rugaciunea mea nu s-a ridicat la Cer.
Cuvintele parintelui s-au implinit intocmai. Eu nu m-am casatorit cu K. […]
***
Cand a crescut, parintele Serghie ajuta biserica la al carei paroh avea o viata imbunatatita. Intr-o duminica, grabindu-se sa ajunga la biserica. tanarul Serghie s-a certat cu mama pentru un lucru de nimic si, suparat a iesit din casa.
Inainte de a incepeslujba, parintele paroh impreuna cu diaconul si cu tanarul Serghie se aflau in altar si cantau “Imparate Ceresc”. Dintr-o data parintele s-a oprit brusc din cantat si a intrebat:
– Care dintre voi e certat ? Duhul Sfant nu vine.
– Eu m-am certat cu mama, a marturisit rusinat Serghie.
– Intoarce-te acasa si impaca-te cu ea, i-a poruncit parintele. […]
***
La capataiul unui muribund – Piotr Konstantinovici a inceput sa citeasca cu voce tare din Psaltire, in timp ce eu citeam pomelnicele pentru morti. A trecut o ora. Dintr-o data am simtit ca ma cuprind fiorii. Mai intai am incercat sa lupt cu acest sentiment. De felul meu nu ma sperii usor. Dar acum teama mi se amplifica tot mai mult, indeosebi cand auzeam respiratia grea a lui Piotr Konstantinovici.
Tresarind brusc, el s-a intors spre mine si m-a intrebat:
– N.A. , nu simtiti nimic ?
– Mi-e frica, am raspuns. Mi se pare ca cineva ma tine.
– Aceasi senzatie ma incearca si pe mine. Sa mai citim putin …
Piotr Konstantinovici a inceput din nou sa citeasca. Mi se parea ca toata casa se umpluse de niste fiinte nevazute si ca ele se apropiau de mine. Piotr Konstantinovici respira tot mai greu. Intr-un sfarsit, intorcandu-se spre mine, mi-a spus.
– Sa plecam! ? Nu mai rezist sa raman aici. Sunt prea multi.
Am luat Psaltirea si am iesit. Era aproape miezul noptii. Rudele ne-au multumit, iar noi nu stiam cum sa iesim mai repede de acolo.
Tin cu dintii de el, spuse mahnit Piotr Konstantinovici. Trebuie sa aflam cine a fost acest barbat.
Peste cateva zile el a venit la mine si, tusind cu subinteles, de cateva ori a soptit:
– Raposatul caruia i-am citit din Psaltire acum cateva zile a fost mason. ( Minuni ale vremii noastre)