Autoritatile chineze au confirmat joi ca o femeie insarcinata in sapte luni a fost obligata sa avorteze. Evenimentul a starnit valuri de indignare in China.
Povestea femeii, pe nume Feng Jianmei, care isi dorea al doilea copil, a aparut pe Internet insotita de o fotografie socanta: tanara intinsa pe pat, iar alaturi fatul mort, pus pe o folie de plastic.
Asociatiile de aparare a drepturilor omului au explicat ca Feng Jianmei face parte dintr-o familie saraca, ce nu si-a putut permite sa plateasca taxa pentru cei care nu respecta politica copilului unic si care echivaleaza cu 4.880 de euro, aflam din 7sur7.be.
Chiar daca tanara femeie nu a acceptat sa semneze actul prin care este de acord cu avortul, autoritatile au dus-o cu forta la spital, unde copilului i s-au injectat intrauterin toxine in creier, pentru a-l omori.
Initial autoritatile din districtul Zhenping, unde a avut loc intamplarea, au refuzat sa-si asume responsabilitatea, motivand ca femeia a acceptat avortul. Insa, in fata valului de indignare a populatiei, au promis o “ancheta transparenta”, pentru a stabili cum s-a ajuns aici. ziare