Un templu imens al muntilor gazduieste cele sapte sate arhaice din podisul inalt al Luncanilor. Cele mai mari cetati ale dacilor le inconjoara din toate partile, semete: Costesti, Blidaru, Banita, Piatra Rosie, Fetele Albe, Capalna… De sus, de pe platou, se vad toate. De la fiecare dintre ele, un calaret facea un ceas pana la “capitala spirituala” a Sarmisegetuzei, ca sa dea vestile. Fix o ora. O bratara de fortificatii celebre inchide platoul acesta, ca pe un paradis de necucerit, chiar si azi. Pajisti cu mii de soiuri de flori, unele foarte rare. Campuri lungi de feriga frematanda. Noiane de fluturi nemaiintalniti altundeva.
Rezervatii naturale imense. Pesteri renumite. Fosgaiala sloboda de lupi, ursi, rasi, pisici salbatice. Copacii astia seculari care-au vazut istorie atat de multa… Asa arata astazi podisul Luncanilor. Fostul imperiu al dacilor din Muntii Sureanu si-ai Orastiei. Ca o oaza-n vazduh, strajuita de inaltimi magice. O rezervatie aeriana de istorie, flori, copaci, sate, case, oameni, fizionomii stravechi. Totul e unic. Totul merita privit. Cu luare aminte. Formula As