În urma cu aproape unsprezece decenii, la 19 iulie 1903, Biserica Ortodoxa Rusa l-a canonizat pe Sfântul Serafim de Sarov (1754-1833), cel care, alaturi de Sfântul Serghie de Radonej (sec. XIV), avea sa devina unul dintre cei mai iubiti sfinti în patria sa si cel mai cunoscut sfânt rus la nivel panortodox, asemenea Sfintilor Parinti din perioada patristica, pe care îi cinstesc toate Bisericile Ortodoxe locale.
Sfântul Serafim e cunoscut peste tot în spatiul ortodox, iar din învatatura lui se citeaza atât în rândul credinciosilor, cât si în cadrul teologiei academice, mai ales atunci când se vorbeste despre sfintirea persoanei umane. Calendarul Bisericii Ortodoxe Române consemneaza doua zile de pomenire în cinstea sa, cea de astazi – 19 iulie, ca zi a canonizarii si totodata a nasterii, si data de 2 ianuarie – ziua trecerii la cele vesnice.
Cuviosul Serafim este sfântul care a precizat foarte clar ca scopul vietii crestine, dincolo de orice straduinte ascetice si morale, este dobândirea harului Duhului Sfânt.
Sfântul Serafim de Sarov, ca multi dintre sfinti, desi nu a avut o viata straina de necazuri, a fost un om al bucuriei pascale permanente. Pentru cei care-l întâlneau duminica, salutul sau era: Hristos a înviat, bucuria mea! Astfel, bucuria sfântului era bucuria fata de celalalt, o bucurie profund eclesiala. lumina