Un preparat traditional al armenilor a sucit mintile multor musterii care poposeau la crâsmele Botosaniului de la sfârsitul secolului al XIX lea si în perioada interbelica. Mezelul, numit ghiudem, avea o reteta speciala si secreta, descoperita abia în 1932 si lasata posteritatii într-o monografie a orasului. De altfel, mezelurile din Botosani erau renumite în toata România.
Vechiul târg al Botosaniului, atestat documentar din secolul al XV lea si arheologic înca de la 1300, a adapostit o importanta comunitate armeneasca. De fapt, armenii din Botosani, cei care au mai ramas, spun ca au dovezi ca alaturi de români, negustorii armeni refugiati dupa dezastrele din Armenia Mare în secolul al XI lea, ar fi întemeiat târgul Botosanilor.
Cel mai bun preparat armenesc de la Botosani ramânea însa ghiudemul. Un mezel despre care istoricii spun ca era cautat în Germania, mai ales la câte o halba de bere. Tiberiu Crudu, spune în monografia sa ca a dat peste adevarate reteta a ghiudemului, avertizând ca acest preparat a disparut înca din 1930, tot ceea ce urmeaza sa se faca fiind doar ghiudem contrafacut. ”Ghedem bun de Botosani nu mai exista în comert. Tot ce se fabrica acum ( n.r. în 1932) e contrafacere, nu mai corespunde la ceia ce a fost în trecut”, se arata în monografie.