Suntem o tara coplesita de o imagine destul de nefavorabila, in afara granitelor, si totodata am devenit un popor lipsit de mandrie nationala, lipsit de incredere in sine, din multe motive… prea multe pentru a le enumera acum. Avem nume mari, avem nume care s-au impus la nivel international, avem oameni care au purtat cu mandrie steagul Romaniei, peste tot unde au fost. Avem ambasadori neinvestiti, care au contribuit la imbunatatirea imaginii noastre in lume. Nu facem suficient pentru acesti romani si automat nu facem suficient pentru noi insine, ca cetateni ai Romaniei.
Povestea de viata a lui Sergiu Celibidache este fascinanta. El reprezinta puterea de a-ti indeplini visele, de a nu renunta, indiferent de cate piedici apar.
Sergiu Celibidache a parasit Romania de foarte tanar, a lasat totul in urma pentru ca isi dorea sa devina compozitor. A purtat in suflet drama de a nu isi mai revedea parintii niciodata, dar nimic nu l-a oprit sa isi urmeze visul.