Nu e usor sa scrii despre un om atât de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sâmbetei – un loc aproape inaccesibil, sapat în jgheabul unor pereti prapastiosi de stânca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformând salbaticia muntilor în altar de rugaciune si meditatie.
Dincolo de biografia sa bogata, ca subiectul unui roman (licentiat în teologie, medicina si belle arte, închis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Prislop, scos din viata monahala de catre comunisti si urmarit tot timpul de Securitate), parintele ramâne unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu întâmplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasându-l niciodata singur. Putini însa l-au cunoscut cu adevarat, primind îngaduinta de a-i sta în preajma.
“Parintele era de felul sau tacut”, îsi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni – Fagaras. “Cât timp a stat la Mânastirea Sâmbata, pe care a renovat-o din temelii, îl vedeam aproape în fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zâmbind sau vorbind mai mult decât trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzând de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul. Când m-am dus prima oara la dânsul, a trebuit sa astept vreo doua zile pâna sa-mi vina rândul la spovedanie. formula as
Oameni si flori – Manastirea Prislop, Arsenie Boca by Tfmvideo