Sfântul Ilie, numit si “Regele neîncoronat al Georgiei,” sau “Parintele poporului” si “cel Drept,” apartine nobilei familii Chavchavadze. Nascut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învatat la început acasa, cu mama sa sa scrie si sa citeasca, pe lânga rugaciunea si legea lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis sa studieze cu Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuti cu acesta aveau sa lase urme de nesters în viata acestui sfânt.
Ilie si-a continuat educatia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curtii, care a fost, de fapt, liceul. Parintii sai au murit devreme, asa încât fratii ramasi orfani au trecut în grija matusii lor, Macrina.
În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universitatii St. Petersburg, unde si-a dat toata silinta sa se desavârseasca ca individ, studiind si citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiana si îsi petrecea majoritatea timpului în biblioteca, studiind arhivele si cautînd texte georgiene vechi. Chiar daca rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat sa încununeze studiile sale cu o diploma în drept, de aceea în anul IV a parasit facultatea si s-a întors în Georgia.
Sursa
La multi ani tuturor sarbatoritilor de astazi. 20 iulie