Adapat din izvorul de duhovnicie al dumnezeiescului Munte Athos, Sfântul Gheorghe de la Cernica s-a deprins atât cu modul de viata idioritmic, cât si cu cel de obste, impunându-si o aspra traire monahala „prin înfrânare si posturi, prin privegheri de toata noaptea si meditatii îndelungate“. Pe el, Dumnezeu l-a rânduit înainte-mergator Sfântului Calinic în staretia Manastirii Cernica.
Atât experienta sa atonita, cât si anii de ucenicie petrecuti alaturi de Sfântul Paisie Velicicovschi în chinoviile Dragomirna (1763-1775), Secu si Neamt au facut dintr-însul pastor destoinic si învatator desavârsit al cetelor de monahi din lavrele Cernica si Caldarusani pe care i-a condus pâna la moarte sub acelasi toiag.
Mitropolitul Efrem Enachescu îl asaza în rândul ucenicilor munteni ai Sfântului Paisie de la Neamt, alaturi de „Rafael de la Hurezi, Grigorie din Bucuresti, care apoi se asaza la Caldarusani; Chiriac Râmniceanul care se asaza la Calui… în fine, Iezerul, Poiana Marului, Varzaresti, Ghighiu, Dulhauti, Ciolanul, Cheia etc. suferira binefacatoarea înrâurire paisiana“, în felul acesta, „Paisie reusi în mod minunat sa regenereze viata monahala din tarile românesti prin cei o mie de monahi care traiau în manastirile Neamtul si Secul sub conducerea si sub îndrumarea sa dupa rânduiala Sfântului Munte, ce înca se pastreaza în unele manastiri românesti. Dupa Sfântul Nicodim de la Tismana, Fericitul Paisie este deci cu drept cuvânt socotit ca al doilea Parinte al monahismului român, si curentul paisian, ca pe deplin triumfator atât în organizarea ierarhiei noastre, cât si în literatura bisericeasca a românilor“. lumina