Dawkins, asemenea altor atei, priveşte credinţa ca pe un nonsens intelectual. Cei mai mulţi dintre noi ceilalţi, în schimb, suntem conştienţi că nutrim o credinţă şi un set de convingeri al căror adevăr nu ne propunem şi nici nu-l putem demonstra empiric, dar pe care ne dorim să le păstrăm; putem arăta că aceste convingeri proprii sunt justificabile, fără a demonstra, în acest mod, că ele sunt şi dovedite. De altfel, filosofii ştiinţei au subliniat nu de puţine ori că multe dintre teoriile ştiinţifice, de pildă, considerate a fi valabile până în prezent, în viitor ar putea fi abandonate, în momentul în care vor apărea dovezi suplimentare sau vor fi formulate noi interpretări teoretice. Un singur exemplu: oricine poate crede că teoria darwinistă a evoluţiei este în prezent cea mai plauzibilă explicaţie a dovezilor existente; dar aceasta nu înseamnă necondiţionat că este şi corectă. Dawkins însuşi acceptă acest lucru, subliniind, în lucrarea sa Capelanul diavolului, că “trebuie să recunoaştem că este posibil să apară fapte noi, care să-i oblige pe urmaşii noştri din secolul al XXI-lea ori să renunţe la darwinism, ori să-l modifice în aşa măsură, încât să nu-l mai recunoaştem” Lumina
May82011
