De-a lungul timpului, generatii de voievozi, boieri si credinciosi au îngenuncheat la racla Sfântului Grigorie, pentru ca acesta sa mijloceasca înaintea Preasfintei Treimi izbavirea de neputintele trupesti si sufletesti. În anul 1765 a izbucnit o mare ciuma în Bucuresti, iar domnul Tarii Românesti, cunoscând puterea tamaduitoare a moastelor Sfântului Grigorie Decapolitul, a mers la mitropolie pentru a-l ruga pe ierarh sa le aduca. La 1 mai au fost aduse la mitropolie moastele Sfântului Grigorie Decapolitul, de unde, împreuna cu Domnul, cu înaltele fete bisericesti si boierii, au pornit în procesiune prin Bucuresti, rugându-se toti si nadajduind ca-i va scapa de ciuma.
Timp de doi ani, episcopul Râmnicului era obligat ca în Saptamâna Luminata sa aduca racla Sfântului Grigorie si sa fie lasate în Bucuresti pâna la Înaltarea Domnului. În vara anului 1779, fiind în tara seceta mare si lacuste, episcopul Chesarie al Râmnicului si numerosi clerici au însotit pâna la Craiova moastele sfântului într-o procesiune. Daca un bolnav pierdea nadejdea în vindecare, singura-i scapare era sa vina la Manastirea Bistrita si sa ramâna mai mult timp în apropierea sfintelor moaste, asa cum a facut Hagi Stan Jianu, care în 1791 si-a trimis fiul, bolnav de friguri, la manastire, “sa-l las acolo câtava vreme, fiind si alte sfinte moaste si sfetii Grigorie… doar va face Dumnezeu vreo minune”, se arata într-un studiu închinat minunilor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Manastirea Bistrita Olteana, de catre Dragos Petrosanu, cazut pe câmpul de lupta de la portile Odessei, în 16 octombrie 1941, în razboiul pentru reîntregirea pamântului românesc.
Între anii 1812 si 1813, în timpul ciumei lui Caragea, s-au adus la Bucuresti moastele Sfântului Grigorie Decapolitul “si s-a cunoscut în fapta ajutorul, ca au început boala a scadea pâna s-au si contenit mai de tot”. Mai târziu, în anul 1831, a izbucnit la Craiova epidemia “cholera morbus”, necunoscuta în acele vremuri pe meleagurile românesti. Pentru aceasta s-au chemat moastele sfântului de la Bistrita pentru mântuirea orasului, procesiune pe care credinciosii craioveni au întâmpinat-o cu mare bucurie, iar toata ostirea româna a facut o mare parada.