Rugaciunea în pustie este o oglinda a ta perfecta. Nu exista pas pe care sa-l faci fara sa-ti dai seama daca l-ai facut bine sau rau, deci este o confruntare directa. În obste, aceasta te-acopera, si cele sapte Laude, rugaciunile fratilor te-acopera, daca tu esti nevolnic. În pustie, te-ntâlnesti cu tine însuti, fara crutare, aici nu mai exista acoperire. Exista acoperirea duhovnicului, dar care este cu totul alta, ea te-mpinge la lupta, la descoperirea ta. În pustie nu te poti lasa pe tânjeala nici macar o clipa.
La pustie îti trebuie o trezvie mult mai mare pentru ca esti singur, acolo tu esti preotul, tu esti conducatorul stranei, totul se face de unul singur. Acolo trezvia trebuie sa o tii aprinsa tot timpul, pentru ca gândurile vin cu nemiluita, în încercarea de a te sustrage, vin gânduri, zgomote, frica ta launtrica fata de întuneric, de animale, de tot ceea ce te înconjoara. Astea sunt frici aiurea! Dumnezeu si când te pedepseste, în pedeapsa Lui simti o bucurie, pentru ca nu este nimic altceva decât o eliberare. În pedeapsa lui Dumnezeu simti o eliberare de pacatul acela, o îndreptare si-atunci nu ai cum sa te simti rau. Este acea bucurie pe care noi nu o întelegem, a mucenicilor, care erau chinuiti în numele lui Hristos, trecând prin niste dureri cumplite, li se smulgea carnea de pe oase, apoi era rupta bucata cu bucata, dureri de neimaginat… lumina