Americanul Stephen, fost contabil la Bank of America, si austriacul Thomas au dat credinta catolica si traiul occidental pe o viata de sihastrie în Muntii Sebesului, la Oasa, în judetul Alba, Stephen (53 de ani) a crescut într-o familie de catolici din New Orleans, Statele Unite ale Americii, dar înca din adolescenta a decis ca vrea sa descopere propria cale si a început sa citeasca diferite carti din biblioteca tatalui sau.
Drumul spre ortodoxie i-a fost deschis de romanele scriitorului rus Feodor Dostoievski. „Am gasit, poate, o asemanare cu Dostoievski, aveam ceva în comun cu el. Dar poate duhul lui, pe care îl exprima în toate romanele, m-a atras foarte tare si am citit toate cartile lui, «Crima si pedeapsa», «Idiotul», «Demonii», si mai ales romanele scrise mai târziu. În viata lui Dostoievski a aparat ortodoxia ca fiind crestinism adevarat. El i-a atacat si i-a criticat foarte mult pe romano-catolici ca fiind un fel de crestini rataciti, spurcati, stricati“, îsi începe povestea convertirii calugarul american de la Oasa.
Manastirea Oasa, ridicata la poalele Masivului Sureanu, cunoscut si ca Muntii Sebesului, poate fi descrisa ca o oaza de liniste, înconjurata de paduri, cu vai si lacuri. În anul 1943, scriitorii Ioan Pop si Mihail Sadoveanu au ridicat în aceasta zona o bisericuta din lemn. A fost stramutata pe locul în care este astazi, de pe râul Sebes, odata cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei. Dupa 1990, s-au pus bazele unei manastiri de maici. Numai ca, din cauza iernilor lungi si grele, au parasit locul opt ani mai târziu. De 13 ani, vietuieste aici o obste de peste 20 calugari.