Scriitorul american Gore Vidal considera ca americanii vor avea nevoie de “100 de ani pentru a repara tot raul” facut de presedintele George W. Bush, potrivit interviului publicat, sâmbata, de cotidianul spaniol El Mundo si preluat de AFP. “Presedintele s-a comportat ca un veritabil criminal, însa noi nu avem curajul sa îl destituim pentru ca a violat constitutia americana”, a precizat scriitorul în legatura cu razboiul din Irak, razboi pe care îl critica puternic în SUA. “Traim într-o dictatura. Avem un guvern fascist care controleaza mijloacele media. Am lasat în urma republica”, a adaugat Vidal, într-un discurs violent împotriva presedintelui Bush, în timp ce acesta din urma se afla într-un turneu de adio în Europa. Gore Vidal, autor al cartilor “Lincoln” sau “Imperiul”, este considerat, la cei 82 de ani ai sai, unul din cei mai mari eseisti si romancieri americani ai secolului 20, critic radical al politicii “imperiale” a Statelor Unite.
Jun152008