În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosatoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face înca pomenire de marturisirea mântuitoare facuta de tâlharul recunoscator care a fost împreuna cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însasi; mântuitoare – pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; înfricosatoare pentru ca nu poate fi ceva mai înfricosator decât ocara pe care Facatorul a rabdat-o de la faptura Sa.
În aceasta zi nu se savârseste Liturghia pentru ca însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împaratesti care ne pun înainte nemarginita smerenie a Domnului, Crucea cea datatoare de viata si credinta tâlharului.
Seara savârsim denia prohodului Domnului, care este ultima treapta a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoara de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.