Doliu la Filarmonica de Stat Oradea. Violonistul Gavril Ardelean a murit, joi seara, in timpul unui spectacol cu muzica de filme. Concertmaestrul a iesit de pe scena pentru ca s-a simtit rau. A suferit un infarct pe holurile institutiei de cultura pe care a slujit-o vreme de 26 de ani.
Violonistul Gavril Ardelean, in varsta de 55 de ani, a incetat din viata joi seara, pe holurile institutiei de cultura, chiar in timpul unui concert cu muzica de filme, dirijat de japonezul Shinya Ozaki.
Simtind ca i se face rau, concertmaestrul a parasit discret scena, pentru a nu intrerupe spectacolul.