Zi de sarbatoare la Biserica „Zlatari“

În toamna anului 2009, odorul cel mai de pret al Bisericii “Zlatari”, moastele Sfântului Sfintit Mucenic Ciprian, cinstit la 2 octombrie, au fost asezate într-o noua racla. Tot atunci, cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, racla cu sfintele moaste a fost depusa spre închinare credinciosilor într-un baldachin nou, din lemn de tei, sculptat în armonie cu catapeteasma sfântului lacas.

Ample lucrari de restaurare si consolidare în exterior a bisericii au început în 2008, fiind încheiate în 2010. În prezent, lacasul de cult continua sa fie înfrumusetat prin eliberarea picturii lui Gheorghe Tattarescu de sub stratul de fum, dupa cum ne-a declarat parintele consilier patriarhal Nicolae Dascalu, parohul Bisericii “Zlatari”: “Lucrarea de anvergura, desfasurata între 2008 si 2010, a fost cea de restaurare si consolidare la exterior. În continuare, noi am derulat proiectul de restaurare a picturii murale, tehnica ulei, opera maestrului Gheorghe Tattarescu. Lucreaza o echipa condusa de Elena Vasilescu, pictor bisericesc si restaurator de pictura murala, care are aprobarea Ministerului Culturii si a Comisiei de Pictura bisericeasca. Am restaurat altarul si jumatate din naos. În proportie de 50% lucrarea este finalizata, probabil ca în urmatoarele sase luni va fi gata. Urmeaza lucrarea de restaurare a catapetesmei, proiectul a primit avizul favorabil de la Ministerul Culturii si urmeaza ca în primavara anului viitor sa începem lucrarile”. lumina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.