Pe 19 octombrie se împlinesc 50 de ani de când Mihail Sadoveanu a iesit din aceasta lume. Era deja zeificat si de asemenea a avut parte de o glorie postuma depasita poate doar de aceea a lui Eminescu. Dar politrucilor, ca si literatilor seci, adevarata sa fiinta le este inaccesibila. În legatura cu Sadoveanu, cliseele se vântura cu cea mai mare larghete. Cel mai cunoscut este cel în care apare muntosul Ceahlau. Dupa cum la Eminescu apare Luceafarul. Ceahlaul si Luceafarul formeaza baza felului mediocru în care ne raportam la anumite valori. Fac parte dintr-o generatie în ale carei manuale numele lui Sadoveanu figura la loc de cinste.
Ni s-a turnat pe gât cu polonicul si de aceea si alergia era mare. Din acest motiv îl admiram pe Camil Petrescu, spirit citadin, tensionat si intelectual, fata de “razesul” Sadoveanu, calul de bataie al profesorilor trecuti de o anumita vârsta. El era rapsodul naturii si al trecutului vitejesc. Dar de la “Fratii Jderi” la “Mitrea Cocor” era, cum ar veni spus, o aruncatura de bat. lumina