Ministerul de Interne britanic a anuntat sâmbata ca investigheaza informatiile potrivit carora site-ul sau ar fi fost tinta unui atac cibernetic condus de grupul de hackeri Anonymous, informeaza AFP, preluata de Agerpres.
Un mesaj pe contul Twitter al gruparii Anonymous indica: “TANGO DOWN” (în termen militar, “Tinta distrusa”), “pentru proiectele voastre draconice de monitorizare”. Acelasi mesaj a fost repetat pe contul Anonymous din Marea Britanie.
Saptamâna trecuta, guvernul britanic a fost obiectul unor violente atacuri împotriva proiectelor sale de instalare de echipamente care sa permita serviciilor de informatii electronice accesul în timp real la date privitoare la fiecare mesaj sau e-mail trimis, site-urile accesate sau apelurile telefonice efectuate. Aceste masuri constituie “un pas fara precedent, prin care Marea Britanie va adopta acelasi tip de supraveghere care exista în China si Iran”, a afirmat Nick Pickles, director al asociatiei Big Brother Watch Campaign. ziua