S-a spus ca pretentia este o revendicare patimasa a unui drept, pe când asteptarea este o stare mai putin revendicativa, mai linistita si poate mai contemplativa. Astept sa nu mai ploua ca sa ma întâlnesc cu persoana iubita si desi astept soarele, nu ma simt linistita, deci ce traiesc e o pretentie? Par ca se confunda si totusi simtim ca exista diferente.
Aceasta confuzie o putem trai si în relatia cu Dumnezeu.
Asteptarea de a-mi fi îndeplinite cererile e justificata sau e doar o pretentie? Noi o justificam adesea prin ceea ce facem în relatia cu Dumnezeu, mai rar prin ceea ce suntem si asteptam, mai mult sau mai putin revendicativ, mai mult sau putin crispati. Deci avem pretentii în cea mai importanta relatie a vietii noastre. Octavian Paler spunea ca “uneori asteptarea ne maturizeaza, alteori ne omoara” si ca “asteptarile difera între ele, ca oamenii”. lumina